Iubesc..Sau nu?

E frig..Sau poate mi`e frig mie..Sau poate sunt doar sentimentele mele ce incearca sa evedeze din colapsul amintirilor…si`un val de aer rece ma invaluie brusc;cad.Dar unde?E prima oara cand pasesc acest taram,cand simt acest aer,cand gust din acest praf tihnit si cand simt ca inca mai exista o cale.
Sunt pe un culoar.Cate usi!!Fiecare cu cate o alta culoare:rosu,verde,negru…fiecare usa isi are povestea;dar una e intre-deschisa;intru..insa ma doare.Simt cum tot corpul e molesit si incep sa plang.Cad in genunchi:nu ma pot ridica si plang incontinuu;realizez incet-incet ca lumea in care ma aflu nu e decat subconstientul meu si usa in care am intrat e decat un trist pasaj din viata mea,un pasaj pe care nu l-am putut inchide,un pasaj pe care l-am lasat intre-deschis cu speranta ca intr`o zi ma voi intoarce si voi termina jocul inceput.Insa realizez ca ma afecteaza mai mult decat credeam si jocul periculos pe care il joc poate ajunge sa ma distruga cu totul.
Gandidu`ma ca trebuie sa reusesc,un fior de incredere ma cuprinde si hotarasc sa merg mai departe si sa inchid odata pentru totdeauna usa deschisa.Pasesc usor,lasand in urma talpi incarcate cu emotii,simt cum respir greu si aerul devine din ce in ce mai rarefiat. Ceata face intelegerea lumii in care mai aflu mai dificila decat credeam,insa observ deodata o noptiera prafuita.Pe ea o poza,o amintire a LUI,a baiatului ce m-a facut sa cutremur,sa plang,sa sufar!!E amintirea ascunsa intr`un colt de suflet cu scopul de a nu mai arunca spini in inima,caci usa catre EL era deschisa rar;insa iubirea pentru EL a rupt lacatele ruginite ale usii si a facut suferinta sa se dezlantuie;
Zambetul colorat si privirea inocenta,privirile ascunse pe care mi le arunca,indiferenta cu care ma trata si totusi dragostea pe care aveam impresia ca mi`o poarta nu faceau decat sa-mi sadeasca in suflet ideea ca EL ma iubeste..Si ideea se imbogatea cu fiecare zi,fiecare privire a lui ma infiora si ma facea fericita;
Admiram de la distanta,simteam cum privirile noastre se intrepatrund,simteam cu ma vrea si nu stia cum sa mi`o zica,stiam ca il vreau si nu stiam cum sa ii spun.
Insa rememorarea a tot ceea ce fusese aruncat intr`un colt al inimii ma durea atat de tare,fiecare osisor din corp il auzeam trosnind si singurul gust pe care`l mai simteam era amarul.
Nu am mai putut rezista -am luat rama amitirii si am aruncat`o de perete- sticla s-a sfaramat,insa amintirea lui nu.M-am intors brusc cu spatele si am inceput sa fug;ochii mari si inrositi de atata plans,si lacrimile care nu se mai opreau ma faceau sa realizez cat de mult il iubesc si orice as face sa il uit e in zadar.
Ajung pe culoarul ticsit de atatea scene de-ale mele si ma intorc cu fata catre usa.Nu mai am puterea necesara s`o inchid,nu stiu daca am avut`o vreodata,si nici nu stiu daca o sa o am ...dar totusi cineva trebuie sa o faca.Dar cine?Singurul care o poate face e timpul..Insa nu se stie cand acesta va trece si pe la mine,prin sufletul meu,prin inima mea,si va pune odata pentru totdeauna un lacat mare,puternic si indistructibil,si va cimenta durerea inradacinata in adancu`mi.
Pana atunci insa,voi invata sa lupt cu mine si cu gandurile mele..Pe holul central,ma asez ghemuita si incep sa`mi zic ca tot ce`mi doresc este sa evadez din acest infern si sa ajung inapoi in lumea mea,in viata mea monotona si lipsita de iubire,de culoare..
Nimeni nu va sti vreodata ce e cu adevarat in sufletul meu,ce simt..nimeni nu va putea intelege;de` voi incerca vreodata sa impartasesc ce simt tot ce voi obtine vor fi alte vorbe incarcate cu durere pe care le voi primi ca niste sulite infipte in spate.
Si singurul lucru ce m-a facut sa revin acolo de unde plecasem,a fost o vorba suieratoare ce`mi rasuna si acum in minte:
"Uita de lume,de sentimente,de suflete pereche,de soapte la ureche.Fii rece"
Voi reusi oare sa urmez acest sfat?Spre binele meu,sper ca da..insa nu stiu daca voi reusi,nu stiu daca voi inceta vreodata sa il iubesc…